Școala Primară Adventistă din Târgovişte este un proiect apărut cu şaisprezece ani în urmă, când a fost înfiinţată grupa de preşcolari.

De-a lungul istoriei, educația a fost susținută de centrele creștine (biserici, mănăstiri), atât în România cât și în restul Europei.
Educația reprezintă și una dintre prioritățile majore ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Sistemul educațional adventist este al doilea ca mărime dintre cele creștine, fiind precedat doar de cel catolic. El include peste 7800 de școli, colegii și universități, peste 93000 de profesori și 1814000 de studenți/ elevi. În România sistemul educațional adventist include peste 50 de grădinițe, 5 școli primare, 3 licee de stat, 3 licee particulare (ce includ și grădiniță, școală primară și gimnazială), o școală postliceal sanitară, Institutul Teologic Adventist (de nivel universitar, acreditat, cu 3 facultăți). Aceste instituții și-au câștigat un prestigiu datorită pasiunii, seriozității și responsabilității cadrelor didactice și a rezultatelor obținute. De exemplu, procentul de promovare a examenului de bacalaureat la liceele adventiste se situează la aproximativ 90%, mult peste media pe țară.

Școala Primară Adventistă din Târgovişte este un proiect apărut cu şaisprezece ani în urmă, când a fost înfiinţată grupa de preşcolari. În biserica adventistă din județul Dâmboviţa a apărut nevoia unei alternative creștine la învățământul de stat, atât la nivel preşcolar cât şi la nivel primar. Această școală va răspunde cererii educaționale din orașul Târgovişte și împrejurimi.
Proiectul “Şcoala Primară Adventistă Târgovişte” pentru care ne focalizăm energiile va fi o oază a bucuriei, cunoaşterii şi dezvoltării pentru toţi copiii care împreună cu părinţii doresc mai mult, sau altceva decât oferă actualul sistem de educaţie publică.
Școala noastră se dorește a fi o școală de calitate pentru toți copiii din Târgovişte, fără a ne limita doar la copiii comunității adventiste și neoprotestante.

Adevărata educaţie înseamnă mai mult decât urmarea unei anumite şcoli... Este dezvoltarea armonioasă a puterilor fizice, mintale şi spirituale.” (Ellen G. White)

7

CADRE DIDACTICE

75

COPII

. Motivarea necesității

Această şcoală vine în întâmpinarea așteptărilor exprimate de mai mult timp a părinţilor copiilor care vor să educaţia copiilor într-un mediu creştin cât mai ales a nevoii exprimate de comunitatea adventistă și neoprotestantă din Târgovişte. În Târgovişte nu există nici o școală creștină. Din acest punct de vedere școala noastră reprezintă o alternativă la învățământul de stat. Oferta educaţională a şcolii, opţionalele și programele oferite, educaţia religioasă şi mediul creştin, reprezintă o ofertă atractivă pentru părinţi. În anii următori se vor introduce şi alte activități, proiecte și programe, în funcţie de aptitudinile copiilor şi cerinţele părinţilor.

. Viziune

”Adevărata educaţie înseamnă mai mult decât urmarea unei anumite şcoli… Este dezvoltarea armonioasă a puterilor fizice, mintale şi spirituale.” (Ellen G. White) Şcoala Primară Adventistă Târgovişte îşi dorește să ofere un context favorabil dezvoltării complete a elevilor, căutând excelenţa în toate aspectele, într-un mediu plăcut și sigur, în care sunt cultivate caracterele. De asemenea, îşi propune să aducă o perspectivă îmbunătăţită modelului clasic, pentru că va oferi o atmosferă atât de plăcută, cu valori puternic integrate, încât copiii vor participa cu plăcere la activitatea educațională, învățând și împărtășind unii altora ceea ce știu și pot să facă. Rezultatele foarte bune și exemplele de bune practici vor confirma calitatea educației practicate și vor contribui la fixarea unei culturi educaționale bazate pe valori. Ne propunem să inovăm, să aplicăm, să receem, astfel încât să pregătim elevii noştri azi pentru societatea de mâine. Toate aceste atribute vor fi dezvoltate intr-o atmosfera de multumire, bucurie si apreciere, rezultata in urma unui parteneriat educator-elev-parinte.

. Filosofia educației

Filozofia educației este bazată pe conceptul Bisericii Adventiste care presupune mai mult decât cunoștințele academice, fiind centrată în primul rând pe copil și mai apoi pe programă; ea se îngrijește de dezvoltarea echilibrata a întregii persoane: spirituală, intelectuală, fizică, emoțională și socială. Dimensiunile sale în timp vizează veșnicia. Ea încurajează elevul spre dezvoltarea unei relații cu Creatorul, cu sine și cu societatea. În acest scop, își propune să dezvolte credința în Dumnezeu și respect pentru demnitatea tuturor oamenilor creați de El, construind un caracter după modelul divin; să educe mai degrabă gânditori decât persoane care să reflecte gândurile altora; să promoveze servirea cu dragoste mai mult decât ambiția egoistă; să asigure maximum de dezvoltare pentru potențialul fiecărui individ și nu după un standard stabilit arbitrar; să îmbrățișeze adevărul, binele, frumosul.

. Misiune

Ne propunem să fim un simbol pentru excelența în educaţie în municipiul Târgovişte şi județul Dâmboviţa. Ne străduim ca elevii noștri să devină oameni de caracter – dar și de valoare, să acumuleze informații – dar și dorința de a explora / de a cerceta, să fie curajoși – dar și responsabili, capabili să-și construiască un viitor – dar și să-i sprijine pe cei din jur. Toate acestea se vor putea realiza în urma parteneriatului educator – elev – părinți.